Ceasul floral din Parcul Civic va redeveni funcţional, după mai bine de trei decenii

477

Ceasul floral din Parcul Civic al Timişoarei, construit în anii ’70 ai secolului trecut, va redeveni funcţional, după ce va fi consolidată structura de susţinere, iar mecanismul de rotire a axelor, care a ruginit în timp, va fi schimbat.

Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, că acest obiectiv a fost o realizare deosebită a oraşului, nu doar ca funcţiune, ci şi ca aspect. Pentru anul 2021, al Capitalei Culturale Europene, acest ceas va fi unul dintre atracţiile turistice.

„Acel ceas floral trebuie refăcut complet. Acolo se impune o consolidare, nu poate fi doar mecanismul schimbat. Au trecut zeci de ani de când a fost realizat respectivul mecanism şi trebuie întreţinut aranjamentul floral aferent. Acum sunt derulate procedurile pentru autorizaţia de construire, apoi se va întocmi caietul de sarcini şi se va da drumul la procedura de achiziţie publică pentru realizare. Îl repunem în funcţiune, nu rămâne doar decorativ”, a precizat Nicolae Robu.

Consilierul local liberal Simion Moşiu a iniţiat un proiect, anii trecuţi, prin care acest ceas să devină un simbol al oraşului, fiind un obiectiv cum puţine oraşe europene au. Decorul floral ar putea cuprinde mai multe specii de flori, care înfloresc la anumite ore, astfel încât fiecare ceas al zilei să fie marcat de o anumită inflorescenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.