Caz bizar în judeţul Vrancea, unde maşina asistentei TV a fost incendiată de o femeie din cauza unei coincidenţe.
Potrivit Monitorul de Vrancea, în centrul incidentului – în care Loredana Chivu nu a jucat practic niciun rol – se află o femeie din Panciu care bănuia că soțul ei are o relație extraconjugală cu o tânără din localitatea Bizighești. Vrând să se răzbune, a plănuit să incendieze maşina amantei şi, cu o sticlă la ea, a mes în Bizigheşti.
Printr-o coincidenţă bizară, aici a dat peste autoturismul Loredanei Chivu, un Mercedes GLE Coupe, împrumutat însă de fratele acesteia, care se pare că o cunoştea pe tânăra din Bizigheşti. Văzând că aceasta umbă la maşină, cea care se credea înşelată a dedus că e autoturismul presupusei amante.
După ce toată lumea a intrat în casă, în jurul orei 4 dimineaţa, femeia din Panciu a stropit maşina cu benzină şi i-a dat foc, apoi a fugit.
La fața locului au ajuns pompierii care, după lichidarea incendiului, au stabilit că focul a fost pus intenționat. Femeia a fost descoperită rapid, deoarece a uitat la locul incendiului 2 telefoane mobile şi a fost reținută de polițiști pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Ea riscă să stea după gratii între 2-7 ani.
Sursa: ProTv