După 8 luni de investiţii, Aeroportul din Caransebeş a primit autorizare pentru decolarea şi aterizarea avionelor şi elicopterelor, din partea Autorităţii Aeriene Civile Române. Anunțul a fost făcut de Gabriel Olariu, principalul acţionar al societăţii care se ocupă de concesiunea Aeroportului Caransebeş.
Olariu a declarat, pentru Radio Reșița, că autorizația primită este pentru aeronave de până la 20 de tone. „După 8 luni de investiţii, muncă şi colaborare am reuşit să obţinem autorizaţia pentru aerodromul Caransebeş ca şi aerodrom pentru utilitate publică, pentru aterizare şi decolare a aeronavelor. Autorizaţia am primit-o de la Autoritatea Aeriană Civilă. Este vorba despre o autorizaţie pentru aeronave de până la 20 de tone.
În urma studiilor de rezistenţă la platformă si la pistă s-a constatat că infrastructura existentă, la care noi am făcut reparaţiile care erau necesare, poate duce un trafic de până la 20 de tone. Acesta este doat începutul, de acum în colo, cu lucrări în plus, care vor adăuga şi vor creşte rezistenţa la pistă, vom putea aduce şi aeronave şi mai mari, dar în acest moment infrastructura de la Caransebeş permite aterizarea aeronavelor de până la 20 de tone.
Pentru noi acest lucru înseamnă o mare bucurie pentru că, la început nimeni nu ne dădea nici o şansă. Ideea aceasta a autorizării Aeroportului Caransebeş părea un vis foarte departe. Iată că la 8-9 luni după ce am devenit acţionari majoritari, cu acte în regulă, am reuşit să obţinem această autorizaţie”, a declarat principalul acționar al societății care se ocupă de concesiunea aerportului.
Acesta a mai spus că „de acum încolo va avea loc dezvoltarea aeroportului, aeronave mai mari şi alte activităţi”. Din 2006, aerodromul din Caransebeș a rămas fără acreditare.