Emilia, o româncă din Italia, a fost găsită moartă în aceeași casă cu bătrânul pe care îl îngrijea. Cei doi erau bine văzuți în comunitatea din Villanova del Battista, districtul Pila, iar vecinii nu își explică cum s-a produs tragedia.
- Femeia avea 64 de ani și era bine văzută în comunitate
Cei doi au fost găsiți fără suflare în cursul acestei zile, informează ottopagine.it. Primul trup descoperit a fost cel al lui Carmine Iannarone, un bărbat în vârstă de 99 de ani. După două ore, într-o camera alăturată, a fost găsită și Emilia, o româncă de 64 de ani.
Carabinierii sosiți la fața locului au fost cei care au identificat-o pe femeie. La locație au ajuns și medicii legiști, care au efectuat deja primele investigații.
Potrivit sursei citate, vecinii nu au văzut sau auzit nimic suspect. Se pare că bărbatul, care era cardiac, ar fi fost într-o stare critică în ultimele zile, însă moartea româncei ridică semne de întrebare.
Nu există la această oră informații potrivit cărora decesele s-ar fi produs pe fondul epidemiei de coronavirus din Italia.
Trupurile celor doi au fost ridicate și transportate la morgă. Autoritățile locale au deschis o anchetă și încearcă să afle ce s-a întâmplat.
Sursa: observatornews.ro