Ce mai „încondeiază” timișorenii?

2246

Cine are cumva drum pe la cazarma jandarmilor timișoreni are motiv de mirare. Chiar dacă acolo nu se pătrunde așa cum se plimbă Vodă prin lobodă, tot e de de văzut și de admirat un act de sensibilitate. La prima vedere parcă ești pe holurile unui muzeu. Tablouri, desene, mulaje sau obiecte ce amintesc de pop art de oriunde din galeriile mult mai celebre.

De la concretețea unor portrete de militari din vechime până la liniile abia schițate și foarte esențializate, găsești de toate pe cele două niveluri ale unității militare. Nu e vorbă goală fără acoperire, chiar se simte un adevărat fior artistic în lucrări.

Plini de uimire am cerut explicații. Un grup de elevii din mai multe clase de la liceul de artă din Timișoara colaborează de ani buni cu jandarmii. Au transformat holurile în sală de expoziție ad hoc și se bucură de un real succes.

Dacă tot e locul mai aparte, atât subiectele cât și materialele folosite sunt de la fața locului.
Plutonierul major Nicolae Bocâncă, purtător de cuvânt al grupării mobile de jandarmi „Glad Voievod” din Timişoara este un versat și foarte priceput ghid plastic prin acest muzeu de artă mai puțin obișnuit.

Ce poate fi mai inedit decât să vezi un scut de autoapărare folosit de militari în misiuni, plin de zgârieturi și bușituri, dar adus întro nouă lumină artistică de desenele pline de har. Chiar artistul plastic Sorin Drăgoi Banciu, profesorul tinerilor plasticieni, este imortalizat pe un obiect de apărare.

Meșterii populari din alte zone ale țării au ajuns celebri pe toate plaiurile cu ouăle încondeiate cu multă măiestrie. Dar căști de protecție încondeiate precis nu a văzut multă lume. Aceste „ouă” cât cele de dinozaur, din materiale plastice dure, au devenit obiecte numai bune de vopsit și împodobit de elevii de clasele a VIII-a până la a X-cea.

Publicul avid de frumos abia așteaptă să vadă noi caști militare încondeiate. Decât să fie folosite la menirea lor, mai bine material didactic pentru elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.