50 de pacienţi şi angajaţi descoperiţi bolnavi de COVID-19 în alte cinci cămine de bătrâni din vestul țării

481

Autorităţile de sănătate publică din Arad au efectuat peste 600 de teste pentru COVID-19, în toate căminele de bătrâni din judeţ, fiind depistaţi 35 de beneficiari şi 15 angajaţi bolnavi.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, a declarat că au fost efectuate teste în 25 de centre de îngrijire persoane vârstnice, iar în 20 nu au fost descoperite probleme, în timp ce în cinci există persoane infectate.

„S-a muncit zi şi noapte. S-au realizat de vineri până duminică 608 probe. Am făcut tot ce înseamnă cămine de bătrâni, atât personal cât şi beneficiari (…) Dintre cele 608 probe, avem beneficiari pozitivi 35 şi personal pozitiv 15. La ora actuală, toate aceste persoane pozitive sunt internate în unităţi sanitare arondate Spitalului Judeţean şi în Spitalul Orăşenesc Ineu”, a declarat dr. Horea Timiş.

Cele mai multe cazuri sunt confirmate la un cămin din oraşul Sântana, respectiv şapte angajaţi şi 22 de beneficiari.

La căminul din oraşul Pecica sunt şapte angajaţi şi 10 beneficiari confirmaţi cu noul coronavirus, iar la căminul din comuna Dorobanţi sunt doi beneficiari testaţi pozitiv. Totodată, la adăpostul de noapte din municipiul Arad a fost confirmat bolnav un beneficiar, iar la un cămin de vârstnici care aparţine de Primăria Arad există un angajat bolnav.

Conducerea DSP Arad anunţă că va continua testările şi în anumite centre care îngrijesc copii instituţionalizaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.