Klaus Iohannis: România se află încă pe un trend ascendent al epidemiei de Covid-19, regulile trebuie respectate „aproape cu sfințenie” VIDEO

112

Președintele Klaus Iohannis a avertizat joi că România, care a depășit 10.000 de cazuri de Covid-19, cu aproape 400 noi infecții în ultimele 24 de ore, este încă pe un trend ascendent al pandemiei și regulile impuse de autorități trebuie respectate „aproape cu sfințenie”, în condițiile în care există un risc major ca „epidemia să se reaprindă foarte repede”.

„Din păcate am depășit astăzi numărul de 10.000 de persoane infectate cu COVID 19 și avem o creștere semnificativă a cazurilor confirmate în ultimele 24 de ore, aproape 400 de cazuri noi. Aceste date ne arată că suntem încă pe un trend ascendent al epidemiei și trebuie să continuăm să respectăm, cu strictețe, aș spune aproape cu sfințenie, măsurile de igienă și de distanțare socială. Nu ne putem permite să slăbim deloc vigilența, pentru că nu ne aflăm încă în etapa în care putem vorbi de o plafonare a curbei infecției în țara noastră. De altfel, cele mai multe state se află încă în primele faze ale epidemiei, iar în țările care au fost afectate mai devreme, atenție, se observă o reapariție îngrijorătoare a cazurilor”, a spus Iohannis, înaintea de a participa la o videoconferință cu liderii UE.
Șeful statului a arătat că, potrivit dovezilor medicale, „cea mai mare parte a populației lumii se poate contamina, ceea ce înseamnă că există un risc major ca epidemia să se reaprindă foarte ușor, chiar și în acele zone unde părea a fi ținută sub control”. „Toate acestea ne arată, o dată în plus, că eforturile naționale trebuie, în mod obligatoriu, dublate de un efort comun la nivel european pentru combaterea efectelor acestei pandemii”, a adăugat el.
În ceea ce privește discuțiile cu liderii UE, România susține Foaia comună de parcurs referitoare la relansarea economică, care definește „un set de principii care vor sta la baza viitorului plan de relansare economică și cuprinde, totodată, principalele direcții de acțiune care ar urma să fie incluse în acest plan”.

Potrivit șefului statului, unul dintre cele mai importante obiective ale planului de redresare economică este asigurarea unei autonomii strategice a Uniunii Europene în special în ceea ce privește sectoarele vitale, cum este sănătatea.

„Criza actuală ne-a arătat cât de important este un sistem de sănătate solid pentru asigurarea unui răspuns adecvat la situațiile de urgență. Trebuie să consolidăm substanțial capacitatea Uniunii în acest domeniu și să asigurăm sprijinul pentru ca statele membre să-și îmbunătățească semnificativ sistemele naționale de sănătate. Acesta va fi un element esențial în construirea autonomiei noastre strategice”, a subliniat președintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.