Băsescu: 15 Mai este prea devreme să relaxaţi măsurile de izolare. Amânați pentru 15 iunie!

280

Traian Băsescu consideră că este prea devreme ca măsurile de izolare să fie relaxate din 15 mai și propune în acest sens data de 15 iunie. El susține că s-au făcut prea puține teste și că al doilea val al pandemiei ar putea fi foarte puternic.

Băsescu consideră că relaxarea din 15 mai ar fi o mare eroare. Totodată, face trimitere la recomandarea OMS de a se face cât mai multe teste.

Traian Băsescu consideră că data de 15 iunie ar fi mai recomandată pentru relaxarea măsurilor de izolare și ridicarea stării de urgență.

Totodată, el propune o serie de măsuri privind reluarea activităților economice, a transportului aerian și a cursurilor școlare.

„Lăsaţi timpul necesar pentru ca asimtomaticii să-şi consume singuri boala. Creşteţi masiv numărul de testări zilnice pentru a le da o şansă celor netestaţi, dintre care unii mor sufocaţi în casele lor, fără nici un fel de asistenţă medicală. Dispuneţi reluarea activităţilor economice, dar cu respectarea normelor de siguranţă sanitară. În acest sens Direcţiile Sanitare vor da un aviz pentru orice activitate economică ce urmează a se relua/desfăşura în spaţiu închis.

Nu este necesar aviz DSP pentru activităţile economice în aer liber, pe şantiere de construcţii. Nu redeschideţi şcolile până pe 15 Iunie. Nu reluaţi zborurile dinspre şi către destinaţii care au fost focare ale infecţiei cu SARS-COV-2. Întăriţi măsurile de carantină. Şi încă odată, măriţi numărul de testări la 10 – 15 mii pe zi.”, a scris Traian Băsescu, într-un mesaj pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.