Inițiativa „Dar din Dar” a ajuns la peste 200 de familii din Timiș și Caraș Severin

96

Voluntarii Asociației Acasă în Banat s-au mobilizat în Săptămâna Mare pentru a aduce bucurie unor familii aflate în situații vulnerabile, din județele Timiș și Caraș Severin. În doar câteva zile, au reușit să achiziționeze, să împartă în pachete și să distribuie aproximativ 4 tone de alimente și produse de igienă.

210 de familii din 40 de localități au primit pachete cu produse de bază, conserve, dulciuri și produse de igienă, săpun, detergenți. De asemenea, a fost oferită o masă caldă pentru persoanele de la Azilul de noapte Pater Jordan din Timișoara. „Pentru noi a fost uimitor să ajungem în localități unde, la marginea satului, locuiesc oameni în condiții de evul mediu. Am găsit oameni bătrâni care ne-au întâmpinat plângând pentru că nu mai aveau bani de mâncare, părinți disperați că au rămas în perioada asta fără loc de muncă și nu mai au ce pune pe masa copiilor”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

„Împreună cu toți cei care ne-au susținut am adus o bucurie, o rază de speranță și de umanitate în aceste zile. Ne dorim foarte mult să continuăm acest proiect, deoarece sunt mult mai multe familii care au probleme foarte mari, în perioada aceasta”, a mai spus acesta. „Dar din Dar” este o campanie a Asociației Acasă în Banat pentru susținerea familiilor defavorizate, aflate într-o situație extrem de dificilă și accentuată de pandemia generată de virusul SARS-CoV-2. Foarte multe persoane au fost afectate, se află în șomaj, le-au scăzut veniturile sau pur și simplu nu au pe nimeni care să le dea o mână de ajutor. Sprijinul oferit le va ajuta să treacă mai ușor peste această perioadă.

Campania este susținută financiar de Fundația Comunitară Timișoara și Alergotura, prin fondul „Solidari în fața COVID-19”, dar și din donații făcute de societăți comerciale și persoane private. Persoanele juridice pot face sponsorizări constând în alimente aflate în termen de valabilitate. Toate donațiile se vor face cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com. De asemenea, puteți face o donație în contul Asociației în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar.
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.