Mii de credincioși au mers să ia Lumina Sfântă la Mănăstirea Timișeni-Șag

3893

Ca în fiecare an, și acum, în noaptea de Înviere, la Mănăstirea Șag au venit mii de persoane ca să ia lumină. Curtea a fost neâncăpătoare și de această dată pentru credincioșii veniți chiar și de la sute de kilometri.

La Mănăstirea Timișeni-Șag slujba din noaptea de Înviere a fost oficiată de patru preoți și a început la ora 23.30. Edilii localității din vecinătatea Timișoarei au amenajat o parcare în aer liber, pe câmpul de lângă Lăcașul Sfânt, pentru sutele de mașini sosite.

„Există și sete de Dumnezeu, acesta este motivul pentru care mii de credincioși vin aici. Sunt slujbe speciale, se țin în aer liber. Este un loc de rugăciune pe care mulți credincioși îl preferă pentru sărbătorile mari”, spun preoții și măicuțele care slujesc aici.

Duminica la prânz, după slujbă, se pregătește o masă pentru sărmani dar și pentru cei care vor călca pragul mănăstirii. Ei vor fi serviti cu ciorbă, sarmale, dar vor primi și prăjituri și alimente tradiționale, ouă roșii și drob de miel. Totuși, munca măicuțelor nu se termină aici, în următoarele 40 de zile, ele vor vopsi încă 2.000 de ouă. „Așa se spune, timp de 40 de zile, până la Înălțare se mănâncă ouă roșii“, spune sora Cristina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.