Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională prevederi din două ordonanțe de urgență privind regimul stării de urgenţă. Instituția condusă de fostul europarlamentar ALDE Renate Weber contestă, printre altele, că președintele României poate să legifereze „în domenii pentru care Constituția cere intervenția legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice și prin restrângerea efectivă a exercițiului drepturilor omului”.
În sesizarea către Curtea Constituțională, Avocatul Poporului susține că exigenţele statului de drept impun ca garanţiile juridice ale drepturilor prevăzute de Constituţie în beneficiul cetăţenilor să fie utilizate potrivit scopului pentru care au fost instituite.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c indice 1) – f) şi art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său.
Avocatul Poporului susține în sesizarea la CCR că prevederile art. 14 lit. c indice 1) – f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 1/1999 sunt neconstituţionale, întrucât permit preşedintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenţia legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice şi prin restrângerea efectivă a exerciţiului drepturilor omului.
Instituția condusă de Renate Weber consideră că, dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, preşedintele poate legifera în perioada stării de urgenţă sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, aşa cum a reglementat în cazul celeilalte autorităţi executive, Guvernul.
Avocatul Poporului mai susține că art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernulu 1/1999 este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate şi claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, şi anume persoana care ar încălca prevederile art. 9 din OUG de a-şi stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenţionale.