5.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Îndrăgostit de nepoata sa și refuzat de aceasta, a amenințat că omoară oamenii din preajmă / VIDEO

Grupa de intervenție a Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin a fost solicitată în sprijin, deoarece un bărbat din Reșița, care avea asupra sa trei cuțite, amenința că va lua viața oricarei persoane care se va apropia de el.

După aproximativ 25 de minute în care jandarmii cărășeni au încercat să-l convingă pe numitul Z.S., în vârstă de 46 de ani, să lase cuțitele și după câteva încercări de a intra în scara blocului, s-a reușit imobilizarea acestuia în siguranță.

Din primele informații a reieșit faptul că bărbatul era îndrăgostit de nepoata sa, în vârstă de 33 de ani, el locuind în același apartament cu ea și mama ei.

Pe fondul consumului de băuturi alcoolice și în momentul când femeia nu a vrut să poarte o discuție cu el, acesta a devenit violent, amenințând că o va ucide, după care își va lua și el viața.

În momentul în care jandarmii au încercat să intre în scara blocului, bărbatul s-a automutilat, provocându-și câteva răni superficiale în zona abdomenului.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin, care l-a și transportat pe acesta la spital pentru îngrijiri medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Noul Cinema Studio, cel de-al treilea cinematograf de artă reabilitat de Municipalitate, se va deschide curând!

Cinema Studio se va deschide în weekendul 6 - 8 decembrie! Primul film de vizionat este intitulat TWST: Things We Said Today, semnat de...

Simpozion Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary Research in Applied Life Sciences”

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a organizat celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary...

Târgul de Crăciun 2024

Citește și :