Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan, în mod excepţional, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a aprobat alte două zboruri de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în cursul zilei de sâmbătă.
„Primul zbor este programat la ora 10.20, iar al doilea este programat la ora 18.00”, a spus Ştefan.
Două curse charter au plecat joi şi alte două vineri, de pe Aeroportul din Sibiu, spre Dusseldorf, Baden Baden şi Karlsruhe.
Pe zborul charter cu destinaţia Karlsruhe, care a decolat de pe Aeroportul Sibiu vineri s-au prezentat la îmbarcare 9 persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuţi jud. Suceava, localitate aflată în carantină.
Aceştia au fost identificaţi la punctul de trecere al frontierei şi nu li s-a permis să călătorească, fiind duşi acasă sub coordonarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţii.
Sursa: mediafax.ro