Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că s-au luat măsuri pentru prelungirea automată a plăţii indemnizaţiei de creştere copil care expiră pe durata strării de urgenţă, iar părinţii nu trebuie să depună niciun document.
„Părinţii care au acasă copii mici merită să fie liniştiţi. M-am gândit mai ales la aceia care ar putea să fie stresaţi pentru că le va înceta plata indemnizaţiei de creştere copil în perioada stării de urgenţă. În acest sens, am făcut toate demersurile ca aceştia să beneficieze de o prelungire automată a plăţii, până la finalul decreteului prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă. Fără stres şi fără griji suplimentare. Mă interesează ca fiecare părinte să primească în această perioadă semnalul că este văzut de Guvern”, a scris, luni, pe Facebook, Violeta Alexandru.
Potrivit acesteia, prelungirea are loc automat, prin efectul legii, iar părinţii nu trebuie să depună niciun document şi nu trebuie să facă niciun demers.