Așa cum știe tot românul, la final de martie se schimbă ceva! Ce anume?
Bănățenii sunt invitați să se trezească la ora trei ( 03.00 AM) și să dea ceasul cu o oră mai înainte ADICĂ ORA PATRU ( 04.00 AM). În funcție de metabolism sunt liberi să se culce la loc sau să aștepte răsăritul pentru a verifica dacă se confirmă decalarea orei!
Romania trece, în această noaptea de sâmbătă spre duminică, adica 28 spre 29 martie, la ora de vară și 29 martie 2020 va fi cea mai scurtă zi din an.
Pe perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore, la ora de iarnă).
CFR Călători informează că, incepând cu data de 29 martie 2020, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.