STPT modifică orarul de circulație a mijloacelor de transport în comun din Timișoara. Măsura vine în contextual carantinei totale în care ne aflăm și din cauza numărului redus de călători.
Astfel, începând cu data de 27 martie, mijloacele de transport vor circula după următorul program:
– mijloacele de transport în comun de pe liniile 1, 2, 11, 14, 17, 18, 5, 13, 21, 28, 32, 33b, 46, E3+L3, E4, E4b, E6 vor funcționa în intervalele orare 04.00 şi 08.00 şi 11.00-22.30; activitatea de pe aceleaşi linii de transport public va fi suspendată în intervalele orare 8.00-11.00 şi •22.30-4.00;
– mijloacele de transport în comun de pe liniile 4, 7, 8, 9, 15, 16, 33, 40, E1, E2, E7, E8 vor funcționa în intervalele orare •4.00-9.00 şi 11.00-22.30; activitatea de pe aceleaşi linii de transport public va fi suspendată în intervalele orare 9.00-11.00 şi •22.30-4.00;
Începând cu aceeaşi dată, circulaţia tramvaielor de pe linia 6 va fi întreruptă. De asemenea, în zilele nelucrătoare programul mijloacelor de transport în comun va începe la ora 6.00.
”Aceste măsuri au fost luate în conformitate cu realitatea de pe teren, gradul de încărcare de pe toate liniile de transport public scăzând foarte mult în ultimele două săptămâni. Activitatea va fi reluată la parametri normali după încetarea crizei sociale provocată de coronavirus”, spun reprezentații STPT.