Fondurile pentru organizarea unor festivaluri, direcționate către spitale, într-un județ din vestul țării

111

În judeţul Hunedoara, fondurile alocate de mai multe primării pentru organizarea unor festivaluri şi evenimente culturale în următoarele luni vor fi direcţionate pentru susţinerea spitalelor.

Astfel, Primăria Deva a renunţat la organizarea Zilelor Devei, iar toţi banii alocaţi pentru acest eveniment vor fi direcţionaţi către Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, suma alocată pentru acest eveniment fiind de 400.000 de lei, care vor ajuta acum la salvarea de vieţi. Şi administraţia publică din municipiul Hunedoara a anunţat că suma de 580.000 de lei, bugetul pentru organizarea a 14 evenimente culturale din lunile martie, aprilie şi mai, va fi direcţionată către Spitalul municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, din Hunedoara.

În Petroşani, toate finanţările nerambursabile de la domeniile Tineret, Sport şi Culte vor fi redirecţionate către spital şi asistenţă socială, iar „Zilele Municipiului Petroşani” nu se mai organizează. În total, este vorba despre 340.000 de lei, bani care vor ajunge la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, pentru care au mai fost alocate anterior 500.000 de lei, în vederea achiziţionării mai multor aparate pentru ventilaţie mecanică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.