Cum vor fi susținute populația și economia din România în criza generată de coronavirus

116

Dincolo de criza din sănătate, politicienii se tem şi de o criză economică. Şeful statului, miniştri, dar şi oficialii europeni, discută măsurile prin care să susţină economia şi populaţia.

Guvernul Orban se reuneşte, miercuri, în sistem teleconferinţă, pentru a adopta un prim set de măsuri pentru susţinerea companiilor şi salariaţilor din sectoarele afectate de pandemia de coronavirus. Guvernul vrea să lase mai mulţi bani la dispoziţia companiilor, prin amânarea plăţii unor taxe şi impozite.

Pentru a stabili măsurile economice necesare, cei din Guvern au discutat la distanță, prin videoconferință – cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor. Miniștrii au fost în sala de ședințe de la Palatul Victoria, iar premierul, de la Vila Lac, unde este în izolare.

O variantă discutată este amânarea plății impozitelor locale până la 1 iunie. O alta luată în calcul este amânarea cu două luni a plății impozitului pe venit, în cazul anumitor persoane fizice. Păsuirea va fi, cel mai probabil, pentru cei care lucrează în sectoarele grav afectate de epidemia de coronavirus – de exemplu, pentru cei din turism, transporturi și alimentație publică.

În plus, firmele care vor întrerupe activitatea și vor trimite oameni în șomaj tehnic ar putea primi subvenții pentru achitarea indemnizațiilor salariaților.

Sunt pregătite soluții speciale și pentru producătorii de echipamente de protecție și dezinfectanți, care vor primi avizele necesare mai repede și vor putea beneficia de ajutoare de stat.

Sindicaliștii au cerut și asigurarea unui venit de cel puțîn 50% din leafă, dar nu mai puțin de 750 de lei pe luna pentru cei concediați. Răspunsul ar urma să-l primească în ședința de guvern, prima organizată prin teleconferință.

sursa – stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.