„Istoria matematicii din ţara noastră îl plasează pe profesorul Traian Lalescu alături de Gheorghe Ţițeica şi Dimitrie Pompei în grupul întemeietorilor şcolii matematice române”. Edmond Nicolau, academician.
Mulți din timișorenii grăbiți în treburile lor cotidiene trec de cele mai multe ori cuprinși de gânduri pe strada Traian Lalescu dar extrem de puțini ridică ochii să citească tăblița străzii ce incearcă să păstreze vie în memorie umbra unui personaj de o deosebită complexitate ce a trudit și aici în urbea noastră. Este o stradă destul de liniștită din spatele cvartalului ocupat de clădirile vechi ale Politehnicii, ce încă mai păstrează, parcă, ceva din aerul de început de veac când școala de ingineri era abia pornită la drum. Liniștea este spartă doar în zilele cu aprige meciuri de fotbal. De fapt sportul, mai cu seamă fotbalul, a fost una din pasiunile savantului Lalescu.
Personalitățile puternice se afirmă în viaţă fie doar într-o singură direcţie principală ce ține de cele mai multe ori de profesiunea lor. Cei cu adevărat atinși de har se împart în multe făgașe dar totuși pot păstra rigoarea în toate activitățile în care își găsesc satisfacții majore. Unii din cei ce se implică se bucură de admirația din partea semenilor doar o vreme. Dar sunt din cei abia posteritatea îi pune pe piedestalul bine meritat după ce nu mai sunt printre noi.
Mai jos vom depăna povestea unui cărturar ce a excelat în varii domenii: inițiator de noi căi în matematică, ctitor de şcoală politehnică, sprijinitor al tinerilor talentaţi, susţinător al sportului dar și om de cultură în cel mai larg sens ca autor de beletristică și lucrări economice și etnografice. A îmbinat cu succes și activitatea de parlamentar sprijinind pe cei ce din circumscripția de Caransebeș.
Deși numele sună foarte neoaș bănățean, Traian Lalescu a activat doar o scurtă perioadă în Timișoara. A pornit în lume din București și tot acolo avea să-și găsească sfârșitul prematur. Dar urmele sale sunt și acum vizibile. A activat cu deosebită energie pentru a se ridica și în această provincie un bastion al științelor exacte.
Traian Lalescu vede lumina zilei la data de 12 iulie 1882, în Bucureşti în casa unui fucționar bancar. Tatăl său, ce purta același de Traian, de origine din comuna Cornea, comitatul Caraş-Severin, a avut preocupări elevate de vreme ce a scris „Agenda băncilor populare şi metodul de coeficient Lalescu”. Mama era din părțile ardelene. Însuși savantul se prezenta ca fiind de obârșie din satul de lângă Caransebeș.
Începe studiile primare în Bucureştiul natal. Dar tatăl său este mutat peste tot prin țară unde era nevoie de un amploiat harnic. Astfel ajunge să facă primele două clase gimnaziale în Craiova. Părintele său a fost slujbaș al băncii „Creditul Agricol” din Bănie pentru un scurt timp. Următoarele două clasele face în Moldova, la Roman, studiind apoi, din clasa a V-a, la Liceul Internat din Iaşi. Numele său este înscris pe tabla de onoare a liceului. Pentru performanțele școlare a avut în permanență sprijinul unor binevoitori ce au crezut de cuviință că talentul și munca trebuie ajutate și cu unele stipendii bănești, dat fiind situația modestă a familiei.
Pe tot parcursul studiilor sale, Traian Lalescu a fost premiantul I al clasei şi preminantul de onoare al şcolii, devenind încă din clasa a VI-a corespondent al „Gazetei Matematice”.
Această revistă de elevată calitate științifică merită câteva cuvinte fie și doar pentru zecile de mii de studioși ce au căpătat un plus de cunoștiințe din paginile ei. Gazeta Matematică este o revistă de matematică din România, prima de acest gen apărută în limba română. A fost fondată de zece ingineri români: Ion Ionescu-Bizeț, Vasile Cristescu, Victor Balaban, Mihail Roco și Ion Zottu, cărora li s-au alăturat Emanoil Davidescu, Mauriciu Kinbaum, Nicolae Niculescu, Tancred Constantinescu și Andrei Ioachimescu.
Revista a fost finanțată de fondatori, fiecare contribuind cu câte douăzeci de lei aur. Primul număr al gazetei a apărut la data de 15 septembrie 1895, la o zi după inaugurarea festivă a Podului „Regele Carol I” de la Cernavodă, având deviza: „entuziasm, armonie, sacrificii continue, muncă dezinteresată”. În august 1909 redactorii au decis înființarea „Societății Gazeta Matematică”, societate care a fost recunoscută prin lege de Adunarea Deputaților la data de 5 aprilie 1910. Numele societății a fost schimbat ulterior în diferite forme dar activitate mai continuă deși mult redusă, până acum în zilele noastre. Este unul din cele mai frumoase exemple de longevitate în tărâmul cunoașterii. SSMR a organizat și prima Olimpiadă Internațională de Matematică, în 1959 la Brașov.
Prima chemare avea să fie înspre științele aplicate. Este primul la concursul de admitere din toamna anului 1900 la Școala Națională de Poduri și Șosele. Dar după anul trei de studiu renunță. Probabil din motive financiare. Dar nici nu simțea că acel domeniu ar fi cel ce îi va da satisfacții. Iată și o motivare a asa pentru gestul de a întrerupe școala:
„…să cauți să te îndepărtezi de o activitate care nu-ți va putea da mulțumirea deplină și să-ți urmezi adevărata chemare pentru știința căreia vrei să-i dedici toate puterile tale de muncă.”
Reia studiile la Facultatea de Științe, secțiunea de matematici. Avea să fie chemarea definitivă.
După ce alesese între științele exacte și literatură (unde de asemenea avea o înclinare aparte), Traian Lalescu alege cercetarea științifică.
Tânărul matematician este remarcat de viitorii săi maeștri și încurajat spre cercetare: David Emmanuel, Ermil Pangrati, Gh. Țițeica, Anton Davidoglu, N. Coculescu. Încă din studenție este apreciat și invitat să predea la Institutul Pompilian din București.
Cu o licență în matematică în buzunar și cu o bursă modestă din partea filantropului Vasile Adamachi, ia drumul Franței unde se înscrie la un doctorat în matematici. La 28 februarie 1908 şi-a susţinut, la Sorbona, teza de doctorat cu titlul „Sur l’equation de Volterra” care va fi considerată prima contribuţie de seamă în domeniul ecuaţiilor integrale şi prin aceasta unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale. Ilustrul matematician Vitto Volterra a fost atât de impresionat de lucrarea tânărului Traian Lalescu, încât a introdus rezultatele acesteia în propria sa lucrare intitulată „Lecţii asupra ecuaţiilor integrale şi integro-diferenţiale”.
Spirit mereu în căutare de nou crede că mai are ceva de aprofundat și în paralele studiază și ingineria la celebra Școala Superioară de Electricitate. Curentul electric era încă o noutate și oferea multe oportunități celor ce se aplecau asupra domeniului. Astfel visul său de la București de a fi și inginer se materializează la Paris. Era combinația ideală de a gândi ca un savant matematician dar și avea o viziune practică adusă de partea de inginerie.
Reîntors în ţară, ocupă o catedră în învăţământul liceal la Giurgiu şi Bucureşti la Seminarul Central şi la Gimnaziul „ Gheorghe Şincai”.
Dar continuă și munca de cercetare teoretică. A publicat în 1911 cel dintâi tratat din lume asupra ecuaţiilor integrale, intitulat „Introducere la teoria ecuaţiunilor integrale”, Editura Hermann Fils-Paris. Între 1920 si 1927 a mai elaborat „Tratat de geometrie analitică”, în patru volume. Traian Lalescu este autorul unei monografii intitulată „Geometria triunghiului” şi al unor studii originale privind funcţiile spline . A elaborat studii în domeniile ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii.
Conforma unui alt mare cărturar Traian Lalescu a fost un cercetător de tip albină. Nu putea niciodată să se cantoneze doar într-un singur domeniu. Era tentat, asemenea albinei cele harnice, să mergă din floare în floare și să culeagă din toate laturile cunoașterii câte ceva. Nu era savantul numit furnică. Aceștia merg doar pe un singur drum pe care perseverează cu ambiție doar pe un singur canal fără a se abate de la drumul lor.
Dar despre contribuția imensă a acestui savant la prima universitate tehnică din orașul nostru vom vorbi în alte episoade ale acestei istorii fără de sfârșit a Banatului cel plin de surpărize și necunoscute.
