Un bărbat care se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea, a fost depistat de un echipaj din Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara.
Pe timpul serviciului de menținere a ordinii publice, în zona bulevardului Dâmbovița din municipiul Timișoara, jandarmii au observat doi bărbați, dintre care unul consuma alcool în spațiul public. Având în vedere faptul că reprezintă contravenție consumul de băuturi alcoolice într-un loc public, jandarmii au procedat la stabilirea identității acestora.
La verificări, a rezultat că, pe numele unuia dintre cei doi bărbați, Adi N., cu vârsta de 40 de ani, domiciliat în municipiul Drobeta-Turnu-Severin, este emis un ordin de urmărire din 20 iunie 2019, bărbatul având o condamnare definitivă de un an și patru luni pentru înșelăciune.
Jandarmii au luat măsura predării persoanei depistate, polițiștilor din cadrul IPJ Timiș, spre cele legale.