Distracție și acțiune, asta promit organizatorii show-ului Dino Live, găzduit de Iulius Mall Timișoara, în perimetrul din fața Curții de Onoare, în perioada 29 aprilie – 8 mai.
Datorită unor tehnologii de ultimă generație, lumea fascinantă a dinozaurilor revine la viață, permițându-le spectatorilor să facă o incursiune instructivă și antrenantă printre giganți, precum Tiranosaurus Rex, Diplodocus, Spinosaurus, Teranodopus sau păsări uriașe.
Decorurile realiste, muzica surprinzătoare și efectele speciale amplifică originalitatea show-ului, transformându-l într-o atracție interactivă, pentru toate vârstele.
Spectacolele vor avea loc zilnic, de luni până vineri, cu începere de la ora 18.00. În weekend-uri sunt programate două reprezentații, una de la ora 15.00 și cea de-a doua de la ora 18.00.