0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Alpinistul timișorean Horia Colibășanu, tot mai aproape de Manaslu, unul dintre cei mai periculoși munți din lume

Horia Colibășanu și colegul său Peter din Slovacia sunt tot mai aproape de a atinge un record mondial. Vă reamintim că alpinistul timișorean se află în Himalaya, de la sfârșitul lunii trecute, cu scopul de a cuceri Manaslu (8.163 metri), unul dintre cei mai periculoși munți de peste 8.000 de metri din lume, pe o rută care nu a mai fost urcată niciodată.

Echipa slovaco-română a reușit, în aceste zile, să urce până aproape de Tabăra 2 (6.400 metri), pentru a echipa ruta.

„Este o porțiune tehnică, cu multe zone de cățărare pe gheață. Vremea nu este însă bună: ceața și ninsoarea îngreunează vizibilitatea. Echipa așteaptă în tabăra de bază condiții mai bune pentru a avansa spre vârf„, transmite Horia Colibășanu pe Facebook.

Manaslu este considerat unul dintre cei mai periculoși munți de 8.000 de metri din lume, având o rată de mortalitate de 9,9%, de trei ori mai ridicată decât pe Everest (8.848 m), cel mai înalt și promovat munte din lume.

Colibășanu este alpinist pur, el cățărându-se fără oxigen artificial (în butelii) și fără șerpași/ghizi de altitudine (experți care ghidează clienți, cară echipamentul, echipează traseul și preiau riscuri). Are cele mai multe vârfuri de 8.000 de metri atinse din România – șapte – , printre care se numără K2 (8.611m), Annapurna (8.091) și Dhaulagiri (8.167m), aflate în Top 5 vârfuri de 8.000 de metri mortale din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :