Timiş, pe scurt… MI. Intrarea dinspre Reşiţa, sub orice critică

3247

Intrarea în judeţul Timiş pe DN58B, dintre Reşiţa, este o ruşine pentru autorităţile judeţene. Asta pentru că semnul nici nu mai indică „TIMIŞ”. Pe stâlpul din beton au rămas doar două litere: „M” şi „I”. Problema este că drumul este unul extrem de tranzitat, fiind cea mai scurtă rută care leagă judeţele Timiş şi Caraş-Severin.

Anul acesta conducerea Consiliului Judeţean Timiş nu a alocat niciun leu pentru modernizarea semnelor care îi anunţă pe şoferi că au ajuns în judeţul nostru. Iar despre acest aspect s-a discutat ultima dată în 2011, în fosta administraţie a judeţului. Dar lucrurile au rămas la stadiul de propunere şi nu s-a mai făcut nimic.

„Ştim că intrăm în judeţul Timiş pentru că facem drumul zilnic. Dar arată urât. Pentru un judeţ de importanţa Timişului este o ruşine. Ar trebui făcute investiţii”, a spus un şofer.

„Ce văd turiştii?! Parcă intră în judeţul nimănui. Chiar e atât de costisitor pentru bugetul judeţului să suporte modernizarea semnelor de la intrare?”, se întreabă un alt conducător auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.