8.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Momente de panică în Gară

Un bărbat aflat pe o bancă, la un moment dat, a căzut pe peron unde a rămas nemișcat. Din nefericire, puținii călători aflați în gară, s-au îndepărtat de locul respectiv. Peronul era pustiu. Toţi călătorii s-au îndepărtat, probabil din cauza fricii de coronavirus. Altă explicaţie nu este. O femeie sosită atunci în gara spune că nişte tineri au anunţat evenimentul la 112. Apoi au plecat și ei de acolo.
La fața locului a sosit un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor, apoi l-au ridicat cu targa – tot în stare de inconştienţă. Acesta a fost transportat la Spitalul de Municipal de urgenţă din Caransebeş unde a fost predat echipei medicale de la Unitatea de primiri Urgente.

Pe undeva, este de înţeles faptul că peronul a rămas pustiu. Toată lumea s-a retras din locul respectiv. Cu câteva ore înainte, la Spitalul Municipal Caransebeş, s-a prezentat o familie dintr-o localitate de lângă oraş. Aceştia au spus că s-au întors de curând din Italia – Duminica – dintr-o zonă din apropierea focarelor de coronavirus. Oamenii spun că fiul lor de 3 ani, se simte rău, are stare febrilă şi ruseşte. Li s-au recoltat probe şi sunt izolaţi până la aflarea rezultatelor.

 

Sursa: infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :