Cursurile rămân suspendate pentru clasa din Școala Gimnazială Dumbrăvița. Joi a fost luată această decizie, după ce au fost confrimate 3 cazuri de gripă la copiii din clasa a IV-a.
De asemenea, alte trei unități de învățământ din Timiș ar putea fi închise complet. Astfel, ar putea fi închise Grădinița PP nr. 1 Sânnicolau Mare, Grădinița PN Sanmihaiu Român, Grădinița PN Utvin, comuna Sanmihaiu Român.
Ultimele date arată că, vineri, în județ sunt bolnavi de gripă 37 de preșcolari, 74 de elevi și un dascăl.
UPDATE. Autoritățile din Timiș au anunțat că nu este necesară închiderea grădiniței din Sânnicolau Mare. În cazul celorlalte unități, nu s-a decis încă dacă se închid sau nu.