Încă o clădire simbol din Băile Herculane îşi va schimba total aspectul. Este vorba despre Pavilionul 6, de lângă statuia lui Hercule, una dintre cele mai frumoase şi importante clădiri de patrimoniu din centrul staţiunii bănăţene. Până în 1960, în această clădire a funcţionat un sanatoriu militar care a purtat numele Regelui Ferdinand I.
Clădirea a revenit la MApN în 2004, în baza procesului pe care ministerul l-a câştigat încă din 1999, cu Societatea Comercială Hercules S.A. Starea acesteia s-a degradat de la an la an devenind una dintre celebrele ruine din centrul istoric al staţiunii. În vara anului 2017, MApN a anunţat că vrea să reabilteze clădirea şi să o transforme într-un centru medical modern, pentru recuperarea soldaţilor care participă în zonele de conflict.
Proiectul prevede consolidare şi restaurarea faţadelor, cu texturile şi culorile iniţiale. Cele cinci elemente decorative principale ale faţadei, intitulate „Izvoarele termale”, „Baia”, „Drumeţiile”, „Hangiţa” şi „Bagajistul”, se vor restaura şi păstra în totalitate. Faţadele se vor finisa cu vopsitorii simple de exterior, culori bej şi grena, respectând întocmai culorile iniţiale ale clădirii.
„Până în prezent au fost efectuate circa 15 la sută din totalul lucrărilor. Au fost finalizate lucrările de desfaceri interioare, demolare centrală termică – pavilion G, consolidare fundaţii şi pereţi subsol, precum şi execuţia branşamentelor la utilităţi (apă, canalizare şi energie electrică) şi se realizează consolidări la parter şi etajul I. În urma decopertărilor efectuate a rezultat necesitatea îmbunătăţirii soluţiilor de consolidare şi reparare iniţiale, rezultând o serie de cantităţi de lucrări suplimentare”, se arată într-un comunicat MApN, trimis adevarul.ro.