Patronul cotidianului Adevărul şi al Prima TV, Cristian Burci, săltat de DIICOT

762

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt l-au ridicat miercuri pe omul de afaceri Cristian Burci, într-un dosar în care se efectuează patru percheziții, dintre care una la o redacție de ziar.

Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile ar avea loc la redacția cotidianului Adevărul.

Sursele judiciare citate au mai declarat că în acest dosar se efectuează cercetări față de 9 suspecți, printre care se află patronul cotidianului Adevărul şi al Prima TV, Cristian Burci, și Denisa Turcu — fost administrator special la Adevărul Holding, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, delapidare, evaziune fiscală, instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată și instigare la evaziune fiscală, informează Agerpres.

La sediul DIICOT — Biroul Teritorial Olt vor fi aduse la audieri 12 persoane.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că membrii acestui grup de criminalitate organizată, prin activitatea desfășurată din anul 2006 până în prezent, au creat un prejudiciu SC Romvag SA Caracal prin abuz în serviciu și delapidare în valoare de 7.099.000 euro și 3.811.756 lei.

În aceeași perioadă, prin introducerea în circuitele comerciale de persoane și societăți la care dețineau acțiuni sau erau deținute în totalitate de persoane apropiate, membrii grupului au reușit să recicleze diferite sume de bani, care proveneau din infracțiuni, în cuantum de 18.099.000 euro și 3.811.756 lei.

Conform surselor judiciare, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, grupul condus de Cristian Burci, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile și evidențierea în actele contabile sau în alte documente contabile a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, a creat un prejudiciu statului român de 25.646.825 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.