„Am ieșit la pensie anticipat, nu mi-a păsat de penalizare, nu mi-a păsat că iau o pensie de r…t , după mai bine de 40 de ani de muncă”, susține o asistentă medicală care a lucrat în sistemul de stat peste patru decenii și care povestește, într-o scrisoare deschisă, de o sinceritate tulburătoare, calvarul de zi cu zi de la locul de muncă.
Redăm integral conținutul scrisorii apărută inițial pe Facebook:
,,SCRISOARE DESCHISĂ, DESTINATAR, TOȚI CARE AU RIDICAT PIATRĂ…
Am lucrat în UPU și mă bucur că nu mai lucrez în asemenea loc…Televiziunile v-au înrăit împotriva noastră și, zilnic, de la prima oră, aveam ,,frigiderul plin” , eu și toată familia, inclusiv cei din cimitir…
Am ieșit la pensie anticipat, nu mi-a păsat de penalizare, nu mi-a păsat că iau o pensie de r…t , după mai bine de 40 de ani de muncă. Am avut colegi care nu au beneficiat de pensie, au murit chiar foarte tineri…
Am fost o asistentă dedicată profesiei, empatică cu pacienții, muncitoare, dar în ultimii ani nu se mai putea…Numai fițe, pritenții, jigniri din partea aparținătorilor și chiar a pacienților. Cei care mai lucrează în UPU nu cred să mai reziste mai mult de 5 ani…Multă muncă, din ce mai mulți pacienți, uiți să mănânci, uiți să bei apă , ajungi la baie atunci când nu mai poți, numai îndatoriri , drepturi ioc, bătaie de joc cât cuprinde din partea celor care ar trebui să te lase în pace să te ocupi de rudele lor .
În fiecare zi ești catalogat tare, ca să auzi, cu ,,zdrențe, proaste, idioate, nenorocite” pentru că nu îi lași pe aparținători lângă patul pacientului, că nu poți să le dai informații imediat ce au intrat pacienții, că doar ai un scaner în loc de ochi, că nu le dai atâtea explicații cât ar vrea ei să audă.
Tu preferi să te ocupi de pacienți care sunt din ce în ce mai mulți, de teancul de hârtii pe care trebuie să le completezi, din ce în ce mai multe, luându-ți din timpul alocat pacientului. Și care, oricum nu este real, pentru că îl copletezi după câteva ore după un stop și o politraumă, oricum nu poți să contorizezi câte sonde de aspirație, câte seringi și de care fel ai folosit și oricum mai uiți câte ceva. Asta dacă ai noroc , dacă nu, le scrii ,,din burtă” , repede, la final de tură.
În afară de urgențele reale, în fiecare zi te ocupi de cel puțin 5 pacienți, adunați de salvare de prin șanțuri sau de pe stradă, beți-manga, fără altă patologie, care te termină fizic și psihic, câteva ore. Vi s-a întâmplat să va ocupați de pacientul de lângă un ,,domn beat” și, în timp ce prindeți o linie venoasă , ,,domnul” să te ia la țintă cu jetul urinar, să simți cum îți curge pe spate ? Mie, da, mi s-a întâmplat, nu am un ochi și la spate…
În fiecare zi, cel puțin 4 oameni ai străzii, plini de păduchi, cărora, pe lîngă analize, EKG, perfuzie, le dădeam din mâncarea mea și apoi mă înjurau că nu le dau țigări, suc sau bere și se răzbunau întinzându-și fecalele pe pereți în timp ce tu te ocupi de alt pacient. Pe acești oameni nu-i judec, i-a înrăit viață, i-a înrăit soarta, i-a înrăit societatea care nu se ocupă de ei, i-au înrăit cei care le-au luat casele. Îi înrăiește alcoolul în care își îneacă amarul zilnic. Dar cu mintea îmbibată în alcool fac pe ei pentru că, în momentul în care sunt schimbați, să mai simtă o mâna de femeie în zona intimă …Sunt prea dură? Este realitate pe care voi nu o știți, dar pe care noi o vedem în fiecare zi.
Dacă nu ești mai înțepată, te domină. Eu am pățit-o, am întrebat ,,poți să mergi la WC ,de ce faci pe tine ?” Răspunsul a fost ,,pentru că ești plătită să mă speli”.
Nu vor să meargă la adăposturi pentru că acolo sunt reguli, nu le respectă, sunt dată afară. Știați că, în UPU, nu sunt prevăzute norme de hrană pentru pacienți, nu figurează ca și internați și că acești oameni ai străzii, zilnic mănâncă din ce le dau aceste ,, zdrențe ” și din normă de hrană a medicilor de garda? Știați că acești oameni sunt aduși din strada cu hainele pline de pipi și fecale? ,,Zdrențele” astea îi spală, îi despăduchează, hainele ajung într-un sac și nu mai pot fi folosite, iar ei sunt îmbrăcăți, când cer să plece, că ,, îi arde gâtul ” să mai bea ceva, sunt îmbrăcați cu haine aduse de noi toți de acasă ? Cât am lucrat, nu am auzit sau văzut vreun aparținător, care treceau pe lângă ei și se plângeau ca ,, omul acela miroase ”, să cumpere un covrig de la magazinul din colț și să li-l dea, doar au stat ,,cu orele” pe coridoarele spitalului și poate nu mai aveau timp să ne tot înjure.
Am avut acolo urgențe reale, dar mai mult non -urgente, sau chiar oameni care sunt, la o vârstă înaintată , singuri în casă , le este frică și cheamă salvarea, au patologia vârstei, sunt aduși în camera de gardă și le este mai bine când vorbesc cu noi , revine și a doua seară și a treia…
Am avut doamne care se ceartă cu soțul, vin la spital pentru cefalee și durere în piept, nu au nimic din toate astea dar soțul trebuie să sufere pe holuri. Resurse consumate…
Domnul care filma, vă spun din experiență, dacă îl durea ceva, nu putea să stea așa, picior peste picior, ca la film … Și da, poate trece de triaj, nu poți să demonstrezi că nu-l doare capul, așa cum afirmă , sau poate să-ți spună toate simptomele unei colici renale și să le mimeze, există internet. De ce ? În camera de gardă nu trebuie să ai medic de familie, nu trebuie să plăteșți asigurări, că doar nu ești la fel ca ceilalți, tu ești deștept! Ți se fac analize, EKG, CT …Totul moca… Numai proștii plătesc asigurări, iar pe ,,zdrențele” astea le înjuri puțin, să te știe de frică…
Da, am fost scuipată în față de membrul unul clan, care trebuia să intre ,,acum” , iar când am pus branula m-a atenționat ,,ai grijă, să nu mă doară că -ti sparg față”. Nu am chemat badyguard-ul pentru că era pe jumătatea lui și voiam să mai ajung și altă dată la serviciu …Taci și înghiți…
Într-o noapte, un domn își făcea poze cu telefonul, să le trimită soției, mi-a făcut cu ochiul, complice, și mi-a spus: „vin de la amantă”’ , ieri m-a durut stomacul… Nu poți să refuzi să faci o foaie de prezentare că ți-o iei, ce-ți povestește pacientul că simptome pot fi reale, eviți un mare scandal pe holuri , unde ceilalți îi dau dreptate…
Nu sunt de acord cu ceea ce am văzut și auzit la TV , dar nu am fost acolo, nu știu conjunctură, nu arunc cu piatra pentru că nu sunt fără de greșeală…De ce trebuie să fim jigniți, de ce suntem băgați toți în aceeași oală ? Mergeți și faceți voluntariat 2 ore în UPU, nu manevre medicale, pentru că pentru asta sunt plătiți cei de acolo. Nu sunt plătiți pentru multe lucruri pe care le fac …
De locul unde am lucrat nu-mi este dor, dar mi-e dor de oamenii de acolo, au rămas puțini, muncesc până la epuizare, în ultimii doi ani am plecat de pe o singură tură, 4 persoane , nu s-a mai angajat nimeni în loc …De OAMENI mi-e dor , mi-ar plăcea să-i vedeți la o resuscitare, când se lupta cu moartea, mi-ar plăcea să-i vedeți cum se bucură când reușesc , încă odată…Se bucură pentru niște străini …Se bucură pentru mama, copilul dvs. Mi-ar plăcea să-i vedeți cu lacrimi în ochi atunci când pierd…Mi-ar plăcea să-i vedeți și așa, nu numai uscăturile care exista în orice pădure…
Încă ceva , o anumită etnie, pentru că nu au mai primit ajutoare sociale, și-au ,, scos ceferticate” medicale , de la psihiatrie…Ea nebună, el însoțitor. Suma 1800 RONI , nu au muncit o zi. Pensia mea, peste 40 ani muncă, tot pe acolo…
V-am reținut cam mult, mă retrag și vă doresc să fiți sănătoși, să nu aveți nevoie de acest sistem sanitar bolnav…Eu mă bucur că am scăpat cu bine, pot pune liniștită capul pe pernă noaptea pentru că, datorită și mie, mulți oameni trăiesc în urmă resuscitărilor la care am participat. Am multe ,,bile albe, acolo sus, la bărbos”, singurul care are dreptul să ne judece…
,,Cel ce este fără de greșeală să ridice piatră …”
Incompetenta medicilor romani este legendara,
Diagnostic RMN genunchi stang Menisc rupt, crues 3 acuma, probabil acum 3 – 4 ani era crues 1
Medic in sala de operatie la endoscop „Articulatia ta este ‘sanatoasa’ nu am ce sa fac decat sa ‘curat’ cu apa oxigenata” … evident ca nici o ameliorare a genunchiului, inca se blocheaza, dar acuam doare si la schimbarile climatice. Anul trecut RMN nou, Leziune Crues 3 cu ligament incrucisat edematiat.
Traiasca incompetenta medicilor din romania …. URAAAAA… URAAAA
Sectia ortopedie, Spital judetean Timisoara