Noi reguli pentru trotinetiști. Guvernul a stabilit cum și cine poate folosi trotinetele electrice

328

​Guvernul a aprobat în ședința de marți o ordonanță de urgență potrivit căreia pentru a folosi o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puțin 14 ani. Aceste mijloace de transport se pot deplasa doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. Circulația pe trotuar este interzisă.

Potrivit documentului, care a fost pus luna trecută în dezbatere publică,, trotineta electrică este definită ca „vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric”.

Circulația pe trotuare este interzisă pentru trotinetele electrice, așa cum sunt ele definite în lege. Astfel, potrivit actului normativ: „sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcție specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role fără mijloace de autopropulsie, precum și cele care conduc vehicule a căror viteză maximă prin construcție nu depășește 6 km/h și sunt echipate cu un motor electric”.

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h, se arată în document.

Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. De asemenea, ca și în cazul bicicletelor și mopedelor, trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare, dispozitive reflectorizant-fluorescente.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.