Cum să iei leafă mare de la stat când şefii vor să te concedieze. Nouă angajați ai CNAIR, 1.000 de zile de concediu medical, în 4 luni

140

Concediul medical luat de nouă angajaţi ai Companiei de Drumuri, imediat ce au rămas fără funcţiile de conducere, a depăşit 1.000 de zile în numai patru luni.

„Valul de îmbolnăviri a început să curgă începând cu septembrie. În prezent, sunt bolnave nouă persoane, care au strâns împreună peste 1.000 de zile de concediu medical şi care primesc, în continuare, fie 100% din salariul pe care-l aveau când erau încadrate pe funcţii de conducere, pentru că apar cu urgenţe, fie cu 75%. Culmea este că în trei-patru luni de medical, unii dintre ei au schimbat şi şapte diagnostice: ba probleme cu uterul, ba viroză, ba copil bolnav”, au dezvăluit surse din interiorul Companiei pentru Infrastructură Rutieră pentru Click.

Bolile cu care bugetarii de lux apar în acte sunt: dorsologii, adică dureri de spate, care sunt cele mai frecvente, urmate de vertij, dermatită de contact, viroză, pneumonie virală sau risc maternal.

„A fost stabilită în funcţie de cerinţele şi principiile necesare eficientizării activităţii companiei. De asemenea, s-a luat în calcul şi optimizarea circuitului documentelor, în perspectiva responsabilizării deciziilor. Astfel, din vechea structură care însuma un număr de 28 de posturi de directori, în urma reorganizării, vor fi doar 12 posturi, ceea ce presupune şi o economie la bugetul companiei de peste 10 milioane lei/an”, anunţa la acel moment CNAIR, într-un comunicat de presă.

Însă şefii au fost doar retrogradaţi pe funcţii inferioare şi chiar de execuţie, astfel că salariile li s-au înjumătăţit.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.