Vremea este anormal de caldă pentru această perioadă a anului în mare parte din țară. Cu excepția regiunii vestice și montane, precipitațiile vor fi puține și vântul nu va avea intensificări. Temperaturi peste normalul perioadei se anunță și în prima parte a lunii februarie, potrivit ANM.
Meteorologii au anunțat pentru miercuri precipitații mixte în Banat și în Crișana, iar în zona montană, vor cădea ninsori slabe. În restul teritoriului, ploile vor fi puține. Vântul va avea intensificări la munte, iar pe crestele masivelor sudice și estice, rafalele vor depăși 100 km/h și vor spulbera zăpada.
În sud, în est și în centru, vântul va sufla cu viteze de până la 60 km/h. Valorile termice vor fi cuprinse între 1 grad Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei și 11 grade în Oltenia.