Temperaturile vor crește în perioada următoare, meteorologii prognozând o vreme caldă pentru această perioadă. Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza pentru perioada 27 ianuarie-9 februarie:
În Banat, în primele două zile, media maximelor termice va creşte de la 5 la 9 grade, urmând să scadă uşor, la 7 grade, în 30 ianuarie. În intervalul 31 ianuarie – 5 februarie, media va oscila între 9 şi 12 grade, iar până în 9 februarie se va situa în jurul a 7 grade. Media temperaturilor minime va fi uşor negativă în intervalul 30 ianuarie – 2 februarie şi la finalul celei de-a doua săptămâni, iar în restul timpului se va situa între 0 şi 4 grade. Precipitaţii slabe se pot semnala zilnic, dar vor avea o probabilitate mai ridicată de apariţie în intervalele 27 – 29 ianuarie şi 31 ianuarie – 3 februarie, când local vor fi moderate cantitativ.
În Crișana, în primele două zile, media maximelor termice va creşte uşor, de la 5 la 7 grade, urmând să revină la 5 grade, pe 29 şi 30 ianuarie. În intervalul 31 ianuarie – 5 februarie, valorile medii diurne vor oscila între 7 şi 10 grade, iar până pe 9 februarie, aceeaşi medie se va situa în jurul a 6 grade. Media temperaturilor minime va fi uşor negativă în intervalul 30 ianuarie-2 februarie şi la finalul celei de-a doua săptămâni, iar în restul timpului se va situa între 0 şi 3 grade. Precipitaţii slabe se pot semnala zilnic, dar vor avea o probabilitate mai ridicată de apariţie în intervalele 27 – 29 ianuarie şi 31 ianuarie – 4 februarie, când local vor fi moderate cantitativ.