-1.9 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Tinere prostituate, amendate de jandarmii cărășeni

Străzile din Caransebeș au fost luate la puricat de jandarmi. Oamenii de ordine căutau prostituatele care practică cea mai veche meserie din lume. Nu a durat mult până când au dat peste 6 tinere care cereau bani de la bărbți în schimbul sexului.

”Pentru prevenirea și combaterea fenomenului prostituției, efective din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi, în data de 22 ianuarie, au desfășurat o acțiune punctuală pe raza municipiului Caransebeș, prilej cu care au fost identificate șase femei, care, pentru a obține foloase materiale, încercau să atragă persoane în vederea practicării de raporturi sexuale. In conformitate cu atribuțiile conferite de legislație, cele șase tinere au fost sancționate, de jandarmi, cu amenzi în valoare de 500 de lei fiecare”, au transmis jandarmii.

Potrivit Legii 61/1991, atragerea de persoane, sub orice forma, sâvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte se amendează cu 500 de lei până la 1.500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Citește și :