Furturi repetate din biserici, în vestul țării. Au prădat cutiile milei și obiecte de cult

212

Trei biserici din Vulcan au fost călcate de hoți. Polițiștii au fost sesizați că în ultimele trei zile, persoane necunoscute au intrat prin efracție în cele trei biserici, de unde au furat obiecte de cult și cutii ale milei. Inițial, oamenii legii au fost înștiințați că o singură biserică din municipiul din Valea Jiului a fost prădată de hoți.

„În perioada 19 – 21 ianuari 2019, Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată cu privire la trei infracțiuni de furt calificat din lăcașe de cult, toate comise pe raza localității, pe timp de noapte, prin efracție. Din cercetări, se pare că autorii au pătruns în cele trei biserici prin spargerea unor ferestre, profitând și de faptul ca lăcașurile de cult nu erau asigurate cu sisteme anti-efractie. Prejudiciul total se ridică la aproximativ 3000 de lei (două potire si două cutii ale milei). În cele trei cazuri, polițiștii fac cercetari sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și au deja un cerc de suspecți”, a informat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, pentru ziardehunedoara.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.