4.1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Dosar DIICOT: Racolau minori cu situații financiare precare pe care îi traficau

Un grup de traficanți de minori a fost destructrat de procurorii DIICOT din Arad. Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Suspecții sunt acuzați ”de trafic de minori, lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată și pornografie infantilă, în formă agravată”.

Persoanele acuzate racolau minori din familii defavorzate după care îi oblligau să se prostiueze.

”În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2020, la date diferite şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpații T.A.N., T.C., H.V.D. și C.A. au recrutat, transportat şi adăpostit mai multe victime minore, cu vârste între 13 și 15 ani, provenite din familii destrămate, cu o situație financiară precară pe care ulterior le-au exploatat sexual prin constrângere psihică și acte de violență. La data de 16.01.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Arad au efectuat 6 percheziții domiciliare pe raza județelor Arad, Vaslui și Neamț”, a transmis DIICOT.

La data de 17.01.2020, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a celor patru inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România va cânta printre îngeri…

Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară și pop-rock din România, s-a stins din viață. Gabi Cotabiță s-a dus printre...

Citește și :