Primarul din Orșova, județul Mehedinți, vrea să renunțe la Polița Locală, considerând că polițiștii locali sunt ineficienți și costisitori: „Am cheltuieli de la bugetul local, cu Poliția Locală, care ajung la 6 miliarde lei vechi. O cheltuială cât se poate de enormă pentru o muncă de nimic”.
Marius Stoica, primarul Orșovei, e nemulțumit că polițiștii locali nu dau amenzi celor care mănâncă semințe și murdăresc parcurile din oraș, în timp ce la primărie ar veni amenzi, pe numele orșovenilor, date de polițiștii locali din alte orașe, relatează Mediafax.
Stoica spune că polițiștii locali nu-și merită salariile, care pornesc de la 3.000 de lei și depășesc 6.000 de lei.
„Am în față un ștat de plată, din luna decembrie, și vă pot spune că un polițist local care a lucrat 20 de zile, adică 160 de ore, are un salariu de 3.340 de lei, cu normă de hrană de 740 lei pe lună. Șeful de Serviciu, care nu a lucrat toată luna decembrie, a luat în mână 6290 lei. Și norma de hrană. (…) N-am văzut o amendă dată pentru mâncat de semințe, pentru coji, și se mănâncă foarte mult în parcuri. Îmi vin amenzi de la Poliția Locală din Severin, de la Poliția Locală din Timișoara, pentru orșoveni care merg prin orașele acelea și sunt amendați că ori consumă în parc alcool, ori mănâncă semințe pe acolo. Cert e că polițiștii locali din acele localități și-au făcut treaba. Eu n-am văzut un polițist local la Orșova să fi dat vreo amendă pentru așa ceva. Sunt foarte nemulțumit. Cu o cheltuială ca asta, cu o sumă așa mare de bani puteam să fac multe alte lucruri pentru comunitatea pe care o păstoresc. Banii ăștia nu și-i merită Poliția Locală”, spune Marius Stoica, primarul Orșovei.
Potrivit lui Stoica, 600.000 de lei se duc anual pe salarii, norma de hrană și uniformele polițiștilor locali: „O cheltuială cât se poate de enormă pentru o muncă de nimic”, spune edilul din Orșova.
Localnicii văd altfel lucrurile. Oamenii spun că polițiștii locali sunt activi pe stradă și nu găsesc niciun motiv pentru ca autoritățile să renunțe la ei. Cât despre salariile prea mari ale polițiștilor locali, unii dintre orșoveni arată cu degetul spre primărie.
„Păi cine a stabilit salariile lor? Nu tot primăria? Se văd pe străzi, circulă. Bănuiesc că atunci când sunt sesizări, reclamații pe la primărie, intervin. Și mie mi-au dat un avertisment că am parcat mașina într-o parcare unde e nevoie de ecuson”, a spus un localnic.
„Toată ziua sunt cu ochii să vadă ce se întâmplă… Băieți de nota 10”, a spus un alt orșovean.
Decizia în privința polițiștilor locali va fi luată în Consiliul Local Orșova din luna ianuarie, când va fi stabilită organigrama Primăriei pe anul 2020.
Sursa: Hotnews