4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Indian cu acte false, prins la frontiera cu Ungaria

Un indian a încercat să ajungă ilegal în Ungaria folosindu-se de un act de identitate fals. Acesta a fost descoperit la Cenad și călătoria i-a fost întreruptă.

Când a ajuns la vamă, indianul de 28 de ani călătorea ca pasager într-un autoturism. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un paşaport cu însemnele autorităților din Grecia. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că acesta este fals.

”În cadrul verificărilor s-a stabilit că bărbatul este cetățean din India, S.L., în vârstă de 28 de ani și a recurs la această metodă deoarece nu deţinea o viză care să îi permită trecerea frontierei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals cât şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Unui bărbat din Timiș i-au fost furați bani din mașină. Polițiștii l-au găsit pe făptaș

Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru furt. Acesta a furat o sumă mare de bani din mașina unui bănățean din...

Poliția Locală a primit colindători

Perioada Sărbătorilor de iarnă reprezintă cel mai bun prilej de a împărți bucurie prin cântec, prin zâmbete și prin cuvinte frumoase celor cărora colindătorii...

Citește și :