Alexandru a murit depăşind cu 210 km/h maşina în care erau prietenii lui, în Iaşi. Toţi veneau de la petrecere şi tânărul de 29 de ani consumase alcool. Şi-a făcut autoturismul praf într-un accident teribil.
Un accident cumplit a avut loc în Lunca Cetățuii, în Iaşi, marţi spre miercuri noaptea. Un tânăr în vârstă de 29 de ani a murit după ce, din cauza vitezei, a intrat într-un cap de pod. Tânărul plecase de la o petrecere unde ar fi consumat alcool. La un moment dat ar fi intrat într-o depășire, însă a pierdut controlul volanului. Acul kilometrajului s-a oprit la 210 kilometri pe oră, scrie BZI.
Alexandru s-a urcat la volan după o petrecere și a mers cu mașina în spatele autoturismului unor prieteni care fuseseră la acelaşi party, însă, în drum spre Iași, a intrat în depășire. O tânără care a văzut impactul a sunat la 112. Între timp, prietenii tânărului au încercat să-i acorde primul ajutor.
Accidentul a fost extrem de violent și a fost nevoie de o echipă de la descarcerare. Tânărul, în urma impactului, a decedat pe loc. Acul kilometrajului s-a oprit la 210 km pe oră. Nimeni nu poate spune însă dacă viteza din bord era indicată corect.