2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

CJ Timiș va cumpăra ambulanțe și un elicopter, destinate Spitalului Județean VIDEO

Noi echipamente destinate transportului pacienților de la UPU a Spitalului Județean. Este vorba despre patru ambulanțe noi și un elicopter.

Consiliul Judeţean Timiş are în plan să cumpere acestea, dar și o macara de peste 70 de metri pentru stingerea incendiilor, care va intra în posesia Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș.

Toate vor fi achiziționate în 2016, cu fonduri de la buget, au anunțat astăzi autoritățile județene. “Vom cumpăra 3-4 salvări dotate, în funcţie de cum ne punem de acord cu colegii de la spital şi de la ISU. Totodată, vom propune cumpărarea unui elicopter, care ne-a tot fost promis de la Bucureşti, dar nu a mai ajuns. Ne străduim să cumpărăm şi pentru ISU o macara, să sperăm că primim sprijin şi din partea Primăriei, pentru că şi Nicolae Robu a promis că va cumpăra, împreună cu noi şi cu ISU, macaraua de 70 de metri pentru a putea ajunge la blocurile-turn”, a spus Titu Bojin, șeful CJ Timiş.

Reprezentanții Consiliului Județean Timiș nu au anunțat încă la ce sumă se ridică toate aceste investiții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :