Trei copii, o fată și un băiat ambii de 12 ani, și un adolescent de 16 ani, au intrat în comă alcoolică, în noaptea de Revelion, în Duda, Vaslui. Pe 31 decembrie, în jurul orei 20:00, copiii au plecat cu colindul. Ceștia au făcut suficienți bani, iar pe drum spre casă s-au oprit la un bar din sat și au cumpărat două sticle de coniac.
Pe ulița satului, cei trei au băut cele două sticle de coniac și au început apoi să se simtă rău. Primul dintre copii care a leșinat în stradă a fost fata. Prietenii ei au cerut ajutorul unor vecini care au sunat la numărul de urgență 112.
O ambulanță s-a deplasat în satul Duda, iar în timp ce echipajul medical îi acorda primul ajutor fetei, ceilalți doi băieți au leșinat și ei pe stradă.
Alte două ambulanțe au venit în sat și i-au preluat pe copii. Cei trei au fost transportați la Spitalul Județean Vaslui. Medicii ar fi descoperit că aveau alcoolemii de aproximativ 1,8 g/l alcool pur în sânge.
Copiii au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost externați și luați acasă de rude.
Sursa: observatortv.ro