Evocarea revoluţiei din 1989 la Gyula şi Festivalul Colindelor la Micherechi VIDEO

59

Împlinirea a 30 de ani de la triumful Revoluţiei Române din 1989 a fost marcată și la Gyula, la Catedrala Episcopală. Consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către un sobor de preoţi, din Ungaria şi România, condus de Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU) şi de PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Cu această ocazie, s-a celebrat un parastas în memoria eroilor revoluţiei şi s-a evocat importanţa istorică a căderii comunismului totalitar. Grupul psaltic „Ethos” al episcopiei Caransebeşului a oferit participanţilor un program de colinde româneşti. La manifestare au participat reprezentanţi ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), alături de alţi lideri ai unor instituţii reprezentative a comunităţii româneşti din Ungaria. Autoguvernarea Românească din Gyula a oferit participanţilor o recepţie, iar ierarhii prezenţi şi alţi oficiali au fost primiţi la reşedinţa consulului general român de la Gyula.

Sâmbătă, 21 decembrie 2019, la Micherechi, în Ungaria, s-a desfășurat cea de a X-a ediție a „Festivalului colindelor”, care este organizat anual, de către Primăria din această localitate. Inițiat în anul 2010, în preajma Crăciunului, de către Primăria și Autoguvernarea Românească Locală din Micherechi, Festivalul colindelor a pornit la drum cu dorința de a-i reuni pe locuitorii comunei și pe reprezentanții confesiunilor creștine din localitate, într-o atmosferă de înțelegere și respect reciproc.

La evenimentul din acest an au participat oficialități, între care PS Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria; Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Margareta Tat, primarul Micherechiului; Ana Ruja, directorul Școlii Generale din Micherechi; Eva Iova Șimon, redactorul-sef al săptămânalului „Foaia Românească”, Petrică Creţu, Tibor Juhasz şi Ilie Puha, reprezentanții cultelor creștine evanghelice din Micherechi (baptist și penticostal), reprezentanți ai Consiliului Local și numeroși invitați.

După rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de Ierarh, a urmat, rând pe rând, programul de colinde oferit de către coruri și reprezentanții confesiunilor creștine (baptist, penticostal și ortodox), care au urcat pe scena Casei de Cultură „Gheorghe Dulău”, unde a ut loc acest eveniment și au adus în fața publicului numeros colinde și cântări, potrivit tradiției fiecărei confesiuni. La încheierea manifestării, sutele de participanţi au cântat împreună colinda„O, ce veste minunată!”.

Sala Casei de Cultură “Gheorghe Dulău” a fost neîncăpătoare, sute de persoane dorind să participe la această manifestare, devenită tradiţie în calendarul comunităţii din Micherechi. În seara zilei de 20 decembrie 2019, Consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la recepţia de Crăciun organizată de către Ioan Tat, preşedintele Autoguvernării Româneşti din oraşul Şercad (Sarkad).

La această manifestare, au participat Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei, alături de lideri ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), reprezentanţi ai primăriei locale, alţi invitaţi. Ansamblul folcloric „Doina Bihorului”, coordonat de Gheorghe Gros a prezentat cântece şi dansuri româneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.