5.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Cultura protestului, arc peste timp

În dimineața zilei de joi a avut loc, în Aula Magna a Universității de Vest, lansarea volumului „Istoria văzută din stradă. Proclamația de la Timișoara”, în prezența membrilor Societății Timișoara.

Societatea Timișoara invită publicul tot azi, joi 19 decembrie, de la ora 18:00, în Sala Studio a Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, la proiecția filmului „Vom lupta și vom fi liberi”, realizat de Daniela Rațiu, imagine/edit: Alexandru Manderseit, fotografie Valentin Mihai Vrăjitoru. Proiecția va fi urmată de o dezbatere: „30 de ani de la Revoluție”. Invitați: scriitorul Radu Vancu și jurnalistul Liviu Avram.

Filmul este un eseu vizual despre Revoluție și literatură, despre importanța cuvântului în declanșarea revoluției, de la Petru Ilieșu, anchetat de Securitate, semnatar al unei scrisori de protest în vara lui 1989, poetul Ion Monoran, omul care a oprit tramvaiele în 16 decembrie 1989 în Piața Maria, gestul care a declanșat Revoluția, Daniel Vighi și Viorel Marineasa, dar și Radu Vancu, reprezentând protestele din ultimii ani. Cultura protestului, se tranformă în arc peste timp.

Urmăriți trailer-ul aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Simpozion Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary Research in Applied Life Sciences”

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a organizat celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary...

Expoziția „The Birds Might Weave It Into Their Nests”, la DIGITAL:CANVAS, între 22 – 24 noiembrie

Artista vizuală Alina Ușurelu, co-fondatoare a Asociației Developing Art și cunoscută publicului timișorean pentru proiecte la granița dintre artă și știință derulate anul acesta...

Citește și :