Patronul firmei de deratizare care a produs tripla tragedie din strada Mioriţa, în arest la domiciliu

87

Patronul firmei de deratizare care a produs tripla tragedie din strada Mioriţa din Timişoara în urmă cu o lună, Buţă Ioan Sorin, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce magistraţii Tribunalului Timiş au admis contestaţia formulată de acesta împotriva prelungirii măsurii arestării preventive cerută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

„Soluţia pe scurt; cu majoritate (…) admite contestaţia formulată de contestatorul – inculpat B.I.S. arestat (…), Rejudecând, respinge ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.I.S. în dosarul penal nr. 624/P/2019. (…). Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.I.S. cu măsura arestului la domiciliu, constând în obligaţia acestuia de a nu părăsi imobilul situat în (…) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, pe o durată de 30 de zile, de la data de 17.12.2019 până la data de 15.01.2020, inclusiv. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului B.I.S., în prezent reţinut în Arestul IPJ Timiş, de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 19.11.2019 emis de Judecătoria Timişoara. (…) Definitivă”, se menţionează în soluţia postată miercuri pe portalul Tribunalului Timiş.

Acesta a părăsit arestul Poliţiei Timiş marţi seara, după pronunţarea hotărârii instanţei. Pe durata arestului la domiciliu, printre alte măsuri, inculpatul nu are voie să comunice cu persoanele vătămate şi nici cu martorii, direct sau indirect, pe nicio cale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.