Dosarul șpăgilor la DRDP Timișoara a făcut conducerea CNAIR să organizeze supracontroale în toate punctele de trecere a frontierei. S-a constituit o comisie care își va desfășura activitatea la Agențiile de Control și Încasare din toate punctele de frontieră.
Comisia va avea în vedere verificarea modului în care se respectă procedurile de lucru la Agențiile de Control. „Ne dorim eficientizarea activității în agențiile de control. Un factor important în acest sens îl constituie eliminarea definitivă a factorului uman implicat în procesul de cântărire. Am facut un pas decisiv în această direcție prin semnarea unui contract pentru achiziționarea a 18 instalații de cântărire performante. Săptămâna trecută am emis ordinul de începere a procedurii de instalare. Avem un termen de implementare de 2 ani, însă rezultatul va fi o respectare riguroasă a procedurilor și, implicit, îmbunătățirea întregului proces”, a declarat Sorin Scarlat, directorul CNAIR.