1.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

Colaborare între Muzeul de Artă Timișoara și Muzeul de Artă al Academiei din Novi Sad VIDEO

De acum trei ani, când Timișoara a câștigat concursul pentru ocuparea poziției onorante de Capitală a Culturii Europene în anul 2021 se știa că și vecinii noștri de la Novi Sad vor avea aceiași sarcină. Și va fi la fel de grea. De atunci au fost o seamă de contacte, au fost purtate discuții, s-au făcut planuri. Dar toate acestea au avut mai mult un caracter de tatonări reciproce. Foarte multe nu au transpirat în public din cele ce, probabil, s-a stabilit întrte cele două părți.

Cu câteva zile în urmă a avut loc un eveniment ce, cu siguranță, va da o oarecare concretețe colaborării dintre cele două orașe vecine, care se află la doar ceva mai mult de o sută de kilometri una de alta.

Muzeul de Artă din Timișoara și Muzeul de Artă al Academiei (Matica Srpska) din Novi Sad au ajuns la parafarea oficială, în premieră, a unui protocol de colaborare. Ceremonia oficială de semnare a documentului dintre cele două instituții muzeale de referință din viitoarele Capitale Europene ale Culturii în 2021 a avut loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timișoara din Piața Unirii.

Colaborarea dintre Muzeul de Artă Timișoara și Muzeul de Artă al Academiei (Matica Srpska) din Novi Sad se va concentra pe mai multe aspecte concrete:
 Schimburi de expoziții
 Cercetarea colecțiilor și pregătirea expozițiilor și a programelor muzeului partener destinate diferitelor categorii de public
 Schimburi și comunicare între experți
 Vizite de studiu pentru bune-practici și familiarizarea cu practica muzeală în cadrul instituției partenere
 Cercetări comune în colecții și pregătirea expozițiilor și programelor muzeale comune destinate diferitelor categorii de audiență
 Promovarea valorilor comune și a parteneriatului
 Cooperarea pentru dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul culturii în scopul accesării finanțărilor europene
 Cooperarea pentru realizarea unor proiecte comune în anii 2020 și 2021, în conexiune cu evenimentele legate de Novi Sad și Timișoara – Capitale Culturale Europene.

Matica Srpska din Novi Sad este cea mai veche și prestigioasă instituție de cultură din Serbia, fondată în 1826, și care este considerată temelia identității culturale a poporului sârb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Tradiții și obiceiuri străvechi de Crăciun! Ce nu este bine să facem în această zi

An de an, este sărbătorită Nașterea Domnului, în perioada 25 - 27 decembrie. De-a lungul timpului, tradițiile și obiceiurile de Crăciun s-au dezvoltat și...

La Ieslea lui ISUS, ediția a XXXIII-a

Asociația Evanghelistică și de Caritate „Isus Speranța României” împreună cu „Biserica Creștină Baptistă Maranata”din Timișoara, organizează în adoua zi aNașterii Domnului nostru Isus Hristos,...

Citește și :