Încă 21 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la cel mai nou stadion din vestul țării

691

Consilierii municipali au aprobat alocarea sumei de aproximativ 21 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la Stadionul „UTA – Francisc Neuman“ din Arad.

Singurul punct pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal Arad de vineri a fost adoptarea studiului de fezabilitate privind aprobarea refacerii documentației tehnico-economice și reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului  de investiție „Mărirea capacității peluzelor Stadionului UTA“.

Proiectul, care prevede aprobarea acestei decizii în vederea continuării lucrărilor demarate de municipalitate la stadion, a fost votat în unanimitate de consilierii prezenți la ședință.

Aleșii locali au fost de acord cu finanțarea lucrărilor necesare pentru finalizarea stadionului, lucrări în valoare de aproximativ 21 milioane lei.

„Era necesară această actualizare a indicatorilor tehnico-economici și financiari pentru a putea merge mai departe. Practic, vorbim despre aducerea la zi a tuturor decumentațiilor și evident a implicațiilor tehnice și economico-financiare. Am dispus personal un audit pentru a mă asigura că nu se fac plăți duble. Au fost verificări, am primit în scris că nu sunt probleme, prin urmare dați-mi voie să cred specialiștii și pe cei care generează documente și le semnează și mai puțin pe cei de pe margine care mă rog, sunt în campanie electorală”, a declarat primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarț.

În proiect se arată că studiul de fezabilitate vizează refuncționalizarea stadionului de fotbal, în condițiile impuse de desfășurarea meciurilor interne cat si cele europene, reprezintă un obiectiv atât pentru autoritățile publice, cât și pentru locuitorii municipiului Arad, dar și ai județului, având în vedere tradiția îndelungată a acestui sport în această zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.