Aflăm de la compartimentul de comunicare al Muzeului Satului Bănățean despre un interesant simpozion ce va reuni specialiști din toată țara. Se va discuta despre modernitate și tradiție.
Sub această temă generoasă va avea loc a patra ediție a simpozionului Tradiție și Modernitate în Satul Românesc. Manifestarea Muzeului Satului Bănățean din Timișoara este finanțată de Consiliul Județean Timiș și reunește cercetători și specialiști din muzee și instituții de profil din Timișoara, Arad, Reșița, Caransebeș, București, Constanta, Zalău, Craiova și Târgu Jiu. Simpozionul se va deschide miercuri 27.11.2019, ora 12:00, la hotelul Lido, str. I. Bulbuca nr. 18, Timișoara, urmând ca în prima zi să se desfășoare lucrări în plen.
Joi, 28 11.2019, lucrările vor fi pe secțiuni, pe durata întregii zile. Va avea loc și o masă rotundă, unde se vor dezbate probleme ale patrimoniului național cultural.
Responsbili de proiect: muzeografii dr. Andrei Milin și dr. Cătălin Balaci.