Ediția Viennale din acest an s-a dovedit surprinzătoare pentru cultura română, filmul regizorului german Bernd Schoch tratând dificultățile culegătorilor de ciuperci români, dintr-o perspectivă documentaristă, pe fundalul spectaculos al misticului domeniu carpatic. Cu dialoguri redate în limba originală, Olanda concentrează încărcătură mistică și simbolism într-o producție lipsită de ascunzișuri, caracterul ei documentarist reieșind și din spontaneitatea figuranților, din nefalsificarea realității și luarea în considerare a prezenței camerei de filmat.

Introducând un peisaj fabulos și, totodată, straniu, nocturnul cadru montan este întrerupt din ritmul natural și etern însă doar pentru o perioadă anuală definită, lumini de lanterne și flăcări marcând prezența familiei de culegători adăpostită în corturi. Treziți cu noaptea în cap, Mărunțelu și Manicea, numele culegătorilor fiind cele din viața de zi cu zi, încearcă a se pune pe picioare printr-o masă fugară și o cafea rece, pentru a putea pleca spre pădure.

Cadrul pădurii și vitalitatea exteriorului se înfățișează ca spațiu idilic de muncă, presiunea și greul la care persoanele sunt expuse marcând însă un contrast. Trăind de pe o zi pe alta, culegătorii depind de eficacitatea și ambiția individuală, suportul din exterior fiind inexistent, singura sursă financiară provenind din banii primiți ca urmare a vinderii produselor găsite.

Bernd Schoch aduce în fața opiniei internaționale un fenomen local, aparent neluat în considerare de un european, redând neobscurizat realitatea zilnică a rutinei de vară din viața culegătorilor români, care își dedică energia și timpul, nescutind nici copiii din familie, aplecării după ciuperci ori afine, escaladării munților, luptei cu condiții metereologice nefavorabile și orelor de chin fără neîntrerupt, urmând a pleca în țări precum Olanda, de aici și titlu filmului, în anotimpul ce va veni, pentru a munci, în speranța unor salarii mai mai mari.
Universul nefictiv, urmărit și capturat de camera poziționată cel mai adesea în spatele personajelor, însoțind pas cu pas explorarea, este marcat de scene lungi și de banalul cotidianului montan. Deplasările cu mașina pe distanțe considerabile, de asemenea redate integral, cu muzică populară pe fundal și ciondăneli de complezență, încarcă timpul și oferă o siguranță socială culegătorilor, o fraternitate și o comuniune ca medicament pentru rutina dificilă. Jocuri de cărți și negocieri, schimbul de produse, căderile de acord și micile banalități întâlnite în normalitatea haotică a târgurilor și piețelor apar fascinante și deloc comune în fața unui public predominant austriac, la festivalul de film vienez, Viennale. Acest fapt se lasă observat în principal după cele două ore și jumătate de film, publicul nepărăsind sala pentru încă o jumătate de oră și profitând de prezența regizorului la proiecție, pentru a pune întrebări, mai ales legate de economia țării și de condițiile de trai ale culegătorilor.

În ciuda realismului producției, fantasticul este surprins în sudul Carpaților, fiind capturat cu drone și însoțit de o voce narativă feminină aflată în off, ușor neprofesionist înregistrată, poate ca urmare a dorinței abolirii artificialului, dar ofertante de un surplus fictional. Vocea descrie statutul etern al monumentalului cadru natural, în comparație cu efemeritatea umană, obligată a recurge la surse de existemță nemanufacturate, dovedindu-și, astfel, inferioritatea. Narațiunea apare sub formă poetică, ducând spectatorul cu gândul la legenda unui teritoriu adesea asociat cu fantasticul…

De apreciat intenția regizorului și de luat în considerare implicațiile răspândirii filmului pe un teritoriu vast, Olanda necesitând, totodată, atenția publicului român, nelipsit de propriile perspective legate de spațiul natal și care, poate, va remarca absența unui echilibru. Producția oferă doar o viziune individuală a situației…