Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au depistat unsprezece cetăţeni din Afganistan, Iran şi Somalia, într-un imobil nelocuit, aflat în construcție, la marginea localității Girișu de Criș, judeţul Bihor.
O acțiune similară au desfășurat și polițiștii de frontieră de la S.P.F. Nădlac, județul Arad, în urma căreia au depistat în zona de competență nouă persoane din Turcia și Irak care încercau să treacă ilegal în Ungaria.
În data de 15 noiembrie, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au desfăşurat o acțiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 08.30, în localitatea de frontieră Girișu de Criș au fost depistate într-un imobil nelocuit, aflat în construcție, unsprezece persoane. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, Iran și Somalia – opt bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, precum și un minor de 17 ani. Persoanele respective au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei, majoritatea fiind solicitanți de azil în România.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.
Tot ieri, în jurul orei 23.00, în cadrul unei acțiuni comune cu autoritățile maghiare, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat nouă persoane – 3 bărbați, 2 femei și 4 copii – care intenționau să treacă fraudulos în țara vecină.
Aceștia sunt cetățeni din Turcia și Irak, adulții au vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, iar minorii între 2 și 11 ani. Și în acest caz, cei în cauză, solicitanți de azil în țara noastră, au declarat că aveau ca destinație finală un stat din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.