Mister în Germania, în jurul unei mașini românești, cu găuri de gloațe în geamuri. E abandonată pe marginea drumului de o lună

2194

O mașină cu numere din România, abandonată de o lună la marginea unui drum din landul german Saxonia, a ajuns obiectul unei anchete cu multe semne de întrebare a poliției.

Mașina, înmatriculată în Brașov, a apărut, la mijlocul lunii octombrie, la marginea unui drum care face legătura între Freiberg de Großschirma. După câteva zile, a tras atenția oamenilor care treceau prin zonă, iar poliția a fost anunțată când cei care s-au apropiat de autoturism au observat că geamurile erau găurite. Gunther Zschommler, un fermier care locuiește în zonă, a declarat pentru Freie Presse: „Geamurile mașinii au găuri care seamănă cu urmele de gloanțe. Am chemat Poliția”.

Până acum, polițiștii au stabilit că mașina nu a fost anunțată ca fiind furată în Germania sau România, dar nu a dat detalii despre proprietar. Pentru că găurile din geamuri ridică suspiciuni, mașina va fi ridicată și analizată. Anchetatorii urmează să stabilescă dacă mașina a fost implicată într-un incident armat sau dacă a fost ținta unor vandali.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.